Clinica Dr. Chelariu și Clinica IOLA au devenit clinici partenere, pentru tratarea si recuperarea pacienților la cele mai înalte standarde medicale!

Din acest moment, putem vorbi despre un circuit integrat între cele două clinici în ceea ce privește evaluarea pacienților, serviciile de ortopedie-traumatologie, chirurgie infantilă ortopedică, medicină sportivă, chirurgie estetică, plastică, reconstructivă, precum și recuperarea completă a acestora prin fizioterapie și kinetoterapie, la standarde europene.

Recomandăm, așadar, Clinica Dr. Chelariu pentru serviciile medicale care i-au adus recunoașterea si prestigiul de ani și ani (0234/575.717) și, ulterior, vă așteptăm să vă recuperați rapid, fără durere, în cadrul Clinicii IOLA (0771/237.011), beneficiind nu doar de atenția specialiștilor, ci și de echipamente unice în Moldova, care fac diferența.

Veștile bune nu se opresc aici, pentru că acest parteneriat vine cu mai mult decât efortul nostru, pus în comun, pentru a obține cele mai bune rezultate din punct de vedere medical pentru pacienții noștri.

Mai precis, pacienții Clinicii IOLA vor beneficia de o reducere de 25% la toate tarifele aferente serviciilor medicale din cadrul Clinicii Dr. Chelariu.

Contact și programări Clinica Dr. Chelariu: https://www.clinicachelariu.ro/ro/contact

Contact și programări Clinica IOLA: https://www.iolacenter.ro/contact/

Împreună spunem STOP DURERE!, până la recuperarea completă a pacienților noștri!