Electroterapie

IOLA CENTER – CLINICA MEDICALA DE RECUPERARE FIZIO si KINETOTERAPEUTICA

Cum acționează electroterapia?

Curenții TENS acționează prin blocarea semnalelor care străbat nervii. Mesajele nervoase sunt de natură electrică si curentul electric care provine de la unitatea TENS perturbă semnalul neurologic.

Un alt beneficiu al folosirii unității TENS este că electricitatea stimulează eliberarea de endorfine, care sunt calmante naturale produse de organism.

Tipuri de electroterapie

În general, tratamentul prin stimulare electrică furnizeaza un curent de joasă intensitate, perceput de bolnav sub forma unor pulsații ce acționează asupra mușchilor și terminațiilor nervoase.

Acest curent electric determină în mod constant contractarea și relaxarea mușchilor. Stimularea repetată poate determina consolidarea si relaxarea mușchilor, fapt ce duce la diminuarea durerii.

Frecvența semnalului electric este reglabila, permițând potrivirea intensității și timpului tratamentului. Tratamentul TENS cu frecvență joasă este mai inconfortabil și poate dura între 20-30 de minute, dar efectele sale au o persistență mai îndelungată.

Un alt tip de electroterapie, curentul interferential, este, în esență, o formă mai profundă de TENS, în cadrul căreia curentul pătrunde mai profund în piele decât în cazul tratamentului TENS.

Stimularea galvanică este un alt tip comun de electroterapie, fiind utilizată mai ales în tratarea leziunilor acute, însoțite de sângerări sau umflături. IÎn acest caz, curentul electric se aplică direct pe zonă și poate fi folosit pentru a opri inflamația si grăbi vindecarea.

Înapoi